IMPORTANŢA RUGĂCIUNII. Autor: Corneliu Livanu | Album: Aripi de slava | Tematica: Diverse. Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 14/05/2011. IMPORTANŢA RUGĂCIUNII. Cât de important în viaţă. Este nu numai să ceri, Ci c-o inimă-ndrăzneaţă. Să oferi şi mângâieri. Duhul Sfânt ne dă putere.
Rugaciunea - cel mai important lucru din viata crestinului Lucrarea rugăciunii este pe primul loc în viaţa creştinului. Rugăciunea este suflarea duhului. Dacă rugăciunea există duhul trăieşte, dacă rugăciunea nu există nu există viaţă în duh. ( Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Cartea Creştină, Alexandria, 2008, pg. 9)
Care este rolul și locul rugăciunii către sfinți în viața creștinului ortodox? Noi credem în sfinți și pentru faptul că, prin viața lor, au devenit exemple pentru viața noastră, deci ni se constituie ca modele, dar și pentru faptul că pot să fie mijlocitori între noi și Dumnezeu, nu în sensul în care spun neoprotestanții, că Dumnezeu nu are nevoie de intermediari, pentru
Ai motive să postești? 1. Postul în viața creștinului. Pocăința interioară a creștinului poate avea forme variate. Sfânta Scriptură subliniază, în acest sens, trei forme: postul, rugăciunea și pomana, care exprimă convertirea în raport cu sine, în raport cu Dumnezeu și în raport cu ceilalți.
Vay Nhanh Fast Money.
importanta rugaciunii in viata crestinului